Gigi Becali s-a întors în forță. După o pauză de aproximativ o lună, în care nu a mai avut intervenții televizate, patronul din Ghencea a revenit la fel de acid ca înainte.
Declarațiile ironice ale lui Mureșan l-au scos din sărite pe Gigi, care a ținut să aibă ultimul cuvânt.
„CFR-ul încearcă să-și facă imagine, să nu mă facă să-i jignesc. Să transfere de unde vor, nu mă interesează de unde aduc jucători. Îi rog din inimă să mă lase în pace. Nu vreau să mă laud, dar sunt de 100 de ori mai bogat decât ei! Mureșan nu e patron ca să îmi vorbească mie, să nu mă facă pe mine să spun ce știu. Sunt frustrați și mai spun câte ceva de Becali ca să se dea importanți. Niște papagali„, a spus Becali la GSP TV.
„Alții au cumpărat de la retrogradate și vor titlul. Nu știu în funcție de ce criterii și-au stabilit obiectivele, dar e problema lor”, a fost declarația lui Mureșan, care a inflamat spiritele
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER